Jurnalul unei zapacite – nostalgii

Privesc pe geam…Afară e o lume care, mereu, reuşeşte sa ma uimească.

Ciripitul unei păsări, zgomotul maşinilor,lătratul câinilor, paşii unui om pe stradă, râsul unui copil, îmi dau starea de spectator al vieţii.

Merg pe străzile copilariei şi descopăr cu uimire ca am aceleaşi senzaţii de atunci. Urmăresc zborul unui fluture, cu ochi de copil. Timpul a curs, fluid, mi-a erodat trupul şi o mică parte din suflet. Mirosul plăcintelor făcute de gospodine mă aruncă în trecut, alerg spre casă şi aştept să o văd pe bunica în geam, citind romane de dragoste. Deschid uşa, mă intâmpină copiii mei. Bunica e prezentă în inima mea, va trăi mereu prin mine şi prin copiii mei. M-a învăţat să iubesc oamenii, să ajut din drag, şi asta transmit copiilor mei.

Timpul a trecut, m-a îmbrăţişat şi mi-a lăsat râsul, jocul şi optimismul. Mi-a furat câteva speranţe, în schimb mi-a dăruit puterea de a visa, de a crede în viitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s