Jurnalul unei zăpăcite – viaţa la cort

În sfârşit merg şi eu cu cortul. Am trecut de patruzeci de ani şi până acum am reuşit să evit chestia asta, mi-e groază de viaţa direct în natură.
E dimineaţă. Eu şi cu prietenul meu intrăm întâi într-un magazin să ne facem aprovizionarea pentru viaţa la cort: cumpărăm băutură cât cuprinde şi două pungi de stixuri. Mergem să luăm o maşină de ocazie. După câteva maşini ratate – sunt destui care apelează la forma asta de transport – ne suim într-o maşină împreună cu o altă autostopistă. Eu cu doamna stăm în faţă – este o maşină care a fost prevăzută pentru transportul a doi pasageri în faţă, dar în urma modificării a rămas cu un singur loc pe care îl împărţim camaradereşte. Iubitul meu stă pe locul rămas liber în spate. Pe drum se discută bineînţeles despre politică. Şoferul şi doamna de lângă mine discută, în contradictoriu, despre politică. Noi ne abţinem de la comentarii – diplomaţia, de!
Ajungem, în sfârşit. Căutăm un loc de campare. Ajungem în locul unde se campa de obicei. Pe marginea şoselei, sub nişte brazi, o familie face grătare. Alături, plin de balegă de vacă uscată – scuze, balegă uscată de vacă (poate a rămas şi vaca prin zonă, cine ştie…). Decidem să ne ridicăm aici cortul. Cum habar nu am să montez un cort, stau deoparte şi îi fac galerie iubitului meu. Când terminăm, mai apare încă o familie – soţ, soţie şi un puştan de cinci ani. Chiar dacă ei au citit clar: Camparea interzisă, ne văd pe noi şi încep şi ei să îşi ridice cortul.
Plecăm să stăm un pic pe malul apei. Vremea e superbă – început însorit de august. Prietenul meu face o baie, eu stau pe mal şi admir peisajul.
Mergem iar la cumpărături – încă ceva băutură, roşii şi cartofi. De, sunt ca de obicei la regim.
Se înserează, aşa că mergem la cort. Facem un foc de tabără şi chemăm vecinii de lângă noi. Facem cunoştinţă în jurul sticlelor de…vorbă. Mă lipesc de cel mic, e o bijuterie de copil – doi ochişori negri înconjuraţi de gene dese şi lungi.
Ne culcăm. La cât am băut, adormim rapid. Bineînţeles că mă culc îmbrăcată, e destul de rece.
Ora trei dimineaţa….mă trezesc necesităţile fiziologice….Afară e beznă, mi-e frică să ies. Stau cu ochii mari şi aştept să se lumineze afară, ca să pot găsi un tufiş.,
Uf, în sfârşit, un pic de lumină! E ora cinci, aşa că îmi găsesc un loc ferit şi ma întorc în cort. Îmi aduc aminte că am lăsat toţi banii pe care îi avem în buzunar. Îi caut, şi….nimic! Bineînţeles că intru în panică şi încep să îi caut prin cort. Se trezeşte şi prietenul meu, care desface cortul pentru a căuta mai uşor. Găsim doar o mică parte din bani – cât să ne ajungă de drum. Eu mă duc la tufişurile pe care le-am vizitat de cu seară – nimic!
Am o reacţie obişnuită pentru mine – râd şi fac glume cât cuprinde. Vecinii noştri de cort se trezesc şi se uită urât – le este frică să nu îl trezim pe cel mic.
Au trecut două ore de căutări…mă doare capul, mi-e ciudă pe mine că sunt neatentă. Prietenul meu îmi spune: Dacă tot plecăm azi acasă, hai în cort, să facem dragoste. Propunerea e foarte tentantă, aşa că intrăm rapid în cort. Îmi scoate bluza şi….cad banii! Ştiam eu că sexul e benefic!
Ieşim relaxaţi afară, bine că mai putem sta încă o zi.
Mergem la plajă cu vecinii noştri de cort. Intrăm toţi în apă, glumim şi bem bere. Prietenul meu vrea să îmi arate ceva şi….mă loveşte, din greşeală. Înot un pic mai departe de el, dar degeaba. Vrea să îmi arate ce frumos aruncă o piatră să facă „broscuţe” şi aproape mă nimereşte. Mâna destinului mă urmăreşte mereu.
Mergem la cort şi mâncăm ceva. Băieţii pleacă să mai înoate, iar noi, fetele, rămânem la pălăvrăgeală.
La orizont se vede venind cineva ud, cu apa şiroind…Cine o fi? E prietenul meu, îmbrăcat, cu hainele ude şi verzi….Se trânteşte ud în cort. Îi dau jos hainele şi îl las să doarmă.
După un timp vin vecinul nostru de cort cu băieţelul său. Cel mic întreabă dacă s-a întors „monstrul submarin”. Prietenul meu s-a aruncat în apele „adânci” ale râului de munte, l-a speriat pe cel mic şi a venit victorios la cort.
E seară. Alături de noi a mai campat un grup de tineri. Au făcut un foc mare şi ascultă muzică populară. Nu e tocmai genul nostru de muzică şi îi rugăm să o dea mai încet. Până la urmă, băieţii se joacă cu mingea, iar muzica rămâne aşa.
Eu îmi visez să fiu actriţă într-un film vechi. În filmele vechi actorii nu mergeau la WC….Iar trebuie să îmi caut un tufiş şi e cam multă lume în jur….În sfârşit, merg cât pot de departe şi mă întorc fericită.
Ultima seară în cort….facem dragoste şi îmi recapăt optimismul natural.
E dimineaţă. Cerul este înnorat. Împingem maşina vecinului de cort – doar aşa vrea să pornească. Răsplata vine repede – în drum spre oraş, bem o ultimă bere la un hotel cu o panoramă splendidă (are şi un loc de joacă amenajat pentru cei mici, aşa că mă dau în leagăn cu băieţelul), apoi vizităm o mică biserică.
Schimb de numere de telefon cu noii noştri prieteni, îmbrăţişări şi plecarea acasă….
Îmi vine să cânt „La revedere, tabără dragă”. Bine că plecăm la timp, am amintiri frumoase.
Căsuţa mea dragă, venim!

2 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – viaţa la cort

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s