Jurnalul unei zăpăcite – maternitate

Abia aştept să treacă sesiunea asta….Ai mei vor să mergem la mare. De fapt, mergem în Techirghiol, la Sanatoriu. Am mai fost acolo acum vreo 2 ani, când intram într-a doişpea. A fost aşa cum îmi place mie – am jucat şah cu taică-meu, am avut un prieten simpatic care nu dorea decât prietenia mea de o vară (nu mi-a cerut să facem sex, jucam şi cu el şah, mergeam la Teatrul de vară, la filme….).

În sfârşit, azi am avut examenul la Matematici speciale. Normal, nu ştiam prea multe, dar am luat notă de trecere. Mâine am la Mecanică, mi-am aglomerat examenele ca să pot pleca.

Am tras biletul şi plec în bancă…Nu am avut prea mult timp să mă pregătesc – ieri am fost la serviciu, doar azi noapte ce am mai citit ceva. Scriu şi eu ce-mi aduc aminte….din clasa a XI-a. Mă duc să predau lucrarea. Se uită profesorul şi mă întreabă:

– Ai picat vreun examen sesiunea asta?

Spun sincer – Încă nu.

Îmi zâmbeşte şi îmi spune:

– În liceu îţi plăcea fizica?

– Da, spun zâmbind.

Replica lui:

– Dacă vrei cu adevărat, poţi (Doamne, iar reclama la Adidas….). Tu nu ai vrut să înveţi la disciplina mea, te-ai bazat pe amintirile din liceu….Sper să poţi la toamnă.

Şi uite aşa, am un examen picat….Nu le spun părinţilor decât după ce ne întoarcem de la mare, nu vreau să risc să rămân acasă.

Ajungem în staţiune. Mă simt atât de obosită, nici măcar vuietul mării nu mă destinde. Mă simt urâtă şi plictisită. Nimic nu-mi convine – apa e plină de meduze, băieţii sunt anoşti…Acum, abia aştept să ajung acasă, să citesc o carte în camera mea.

Azi m-am întors acasă. Îmi era dor de apa rece de aici, de camera mea roz, de pisica mea neagră. Mai am căteva zile de concediu, e bine.

Un tip pe care-l plac şi mă sperie un pic-e prea frumos pentru mine-a venit la mine. Am mai fost cu el, sex banal şi atât. Mă roagă să vin la el. Sunt cam obosită, aşa că încerc să îl refuz politicos. Azi noapte am venit de la mare, eu în tren nu pot dormi, aşa că sunt frântă. Mă sărută şi mă cere de soţie. Sunt atât de surprinsă, încât îngaim un  – Da… Merge în cameră la ai mei şi mă cere şi lor de nevastă. Situaţia pare a deveni serioasă. Ai mei zic, normal – dacă ea te vrea, nu-i nici o problemă, e viaţa ei, decide singură.

Mergem la el acasă. Eu mă simt cam aiurea: M-am îmbrăcat ca o ospătăriţă – cămaşă albă, fustă neagră. Mă simt urâtă şi stângace lângă el.

Facem dragoste acum. La televizor e un episod din Moştenirea familiei Guldenburg. Ca niciodată, şi-a pus un prezervativ. Mă predau total, mă simt în seara asta perechea lui adevărată. Terminăm şi….îmi arată prezervativul rupt. Acum am o oboseală dulce şi mă simt liniştită.

Cred că sunt însărcinată, încep să intru în panică. El nu m-a căutat din seara în care m-a cerut de soţie. Merg la serviciu, la plajă cu mama, dar nu simt nimic, sunt gesturi mecanice. Abia aştept să înceapă cursurile, să aflu ce se întâmplă de fapt.

Stau la fumat pe hol. Vine la mine un prieten de al lui – îl cunosc, e cam bârfitor – şi îmi spune – ştii, s-a însurat acum o lună….Îmi maschez încruntarea şi-i spun – Ei şi ce? Să fie fericit.

Ajung acasă şi plâng. Nu, nu-l iubesc. Îmi plâng naivitatea mea şi mi-e frică. Mă simt violată din nou, dar un viol mult mai urât – mi-a violat încrederea. Nu era nevoie să mă mintă, oricum mă culcam cu el…. În pântecele meu e copilul nostru. Nu pot renunţa la copil, am simţit cum ia fiinţă în seara aceea şi îl iubesc deja. Da, mi-e frică, sunt prea laşă să le spun părinţilor că aştept un copil.

E Balul bobocilor. Stau cu prietenii mei şi mă uit cum dansează ceilalţi. Dacă sunt aici sau acasă, e totuna pentru mine. Un bun prieten mă invită în camera unui tip, să mai bem ceva. Accept, nu vreau merg acasă şi să îi văd pe ai mei, în fiecare zi mi-e frică să nu descopere că sunt însărcinată. Prietenul meu adoarme şi tipul la care suntem mă sărută. Nu mă interesează nimic seara asta. Sunt tânără, sunt liberă…Fac sex cu el fără să-mi pese că mai este cineva în cameră. Dacă nu sunt bună de nevastă, măcar să fiu bună de amantă.

E iarnă, vine Crăciunul. Nimeni nu ştie că sunt însărcinată. Am renunţat la serviciu, am făcut cerere de întrerupere pentru studii. Nu am chef să fiu arătată cu degetul de o fabrică întreagă. Merg la facultate, încerc să îl ignor pe el. Când mă priveşte, mă agăţ de gâtul oricărui băiat este lângă mine. Nu vreau să îi spun că sunt gravidă, e doar problema mea.

Azi am fost la patinoar. Un tip m-a considerat atrăgătoare aşa că mi-a pus o piedică. Am căzut, bine că nu am pierdut copilul. Nu mai merg la patinoar, e prea riscant.

Prima dată copii şi eu la un examen. Sunt nevoită, sarcina asta mă face somnolentă, nu reţin nimic din ce citesc. Predau lucrarea şi…stupoare! îmi spune domnul profesor că nu am limbaj tehnologic. Îmi împing burtica înainte – e sensibil la femeile gravide profesorul ăsta. Mă măsoară cu o privire expresivă, adică – ce îmi arăţi că te-ai îngrăşat? Pic examenul.

Mai am două luni până nasc. E februarie, frig cât se poate. Nu am mai mers la nici un examen, aşa că trebuie să merg pe la colegi, să-mi fac rost de cursuri. Voi da eu examene după ce nasc. Îmi iau nepotul de doi ani în spate şi merg cu grijă pe gheaţă.

De câteva nopţi nu pot dormi. Stau toată noaptea şi citesc cam două romane pe noapte. Dimineaţa reuşesc să dorm vreo două ore – suficient. Părinţii mei sunt la serviciu, aşa că dimineaţa mă îmbrac, mă fac că plec la cursuri şi mă arunc în pat după ce pleacă ei. Nu ies deloc din casă, nu am chef nici măcar să mă spăl. După ce nasc trebuie să îmi caut un serviciu şi un loc unde să stau. Am momente în care visez că nasc şi murim şi eu şi copilul. Cred că ar fi soluţia cea mai simplă. Pe urmă îmi pare rău de gândurile mele. Îmi doresc puiul ăsta care mişcă în pântecele meu, dar mi-e cumplit de frică. Sarcina nu vrea să se vadă, nimeni nu ştie că eu aştept un copil. Dacă s-ar vedea…dacă mama m-ar întreba…ar fi simplu pentru mine, aş recunoaşte şi atât. Numai nu găsesc un moment în care pot spune ce-i cu mine….

Merg la bibliotecă să-mi iau cărţi. Bibliotecara mă măsoară şi mă întreabă:  – Eşti gravidă? Spun cu o voce mândră – Da. E prima oara când spun cuiva în nouă luni….Mă întreabă: – Băiat sau fată? Nu ştiu, nu am fost la nici un control. Spun totuşi: – E băiat. Mă simt bine acum, aveam nevoie să spun cuiva secretul meu. Am eu o prietenă bună, dar nu e bine. Şi-a luat un soţ ciudat, alcoolic, a bătut-o de faţă cu mine, când aştepta ea un copil. Cum s-o încarc cu problemele mele când ea are mult mai grave decât mine?

Azi am urcat scările cele multe de la Cetatea de Scaun. E primăvară, copacii sunt înfloriţi….Stau pe bancă lângă statuia lui Ştefan cel Mare şi un turist îmi spune că sunt frumoasă. Îi zâmbesc, e prima oară când cred un bărbat când îmi spune asta.

În oraş mă întâlnesc cu o vecină. Îmi spune că sora ei, de 17 ani, a născut o fetiţă. Nu mă pot abţine, trebuie s-o văd. Iau fetiţa în braţe şi simt cum mă împinge puiul meu cu picioruşele. Abia aştept să-l ţin pe el în braţe…

E şase dimineaţa…Mi s-a rupt apa, a venit ziua aceea. O trezesc pe mama şi-i spun- Te rog, du-mă tu la spital, nasc. Se face albă la faţă şi-l trezeşte pe taică-meu. Stau îmbrăcată şi speriată pe hol şi îi ascult. Taică-meu zice cu o voce somnoroasă: – Du-o la spital, vezi să fie bine şi să facă un băiat.

Merg cu maică-mea spre spital. Îmi pune întrebarea: – Şi? Cine-i tatăl? Spun: – Nu contează, e copilul meu şi atât. Ea spune doar: – Atunci declarăm că e copilul meu şi al lui taică-tău, nu trebuie să-ţi încurci tu viaţa. Îi spun: – E copilul meu, îl doresc. Nu are cum să-mi încurce viaţa, dacă nu mă vreţi acasă, găsesc o soluţie. Spune maică-mea – Dacă taică-su nu-l recunoaşte, îi încurci tu viaţa. O liniuţă în dreptul numelui tatălui îl va face un paria în lume. Fără să vreau, îi spun că bărbatul care m-a cerut de nevastă e tatăl.

Ajung la spital. Doctoriţa mă priveşte lung când îi spun că nu am fost la nici un control….Vorbeşte mama cu ea aşa că nu sunt certată prea tare. Femeile care nasc ţipă. Încep să fiu foarte speriată. Nu am contracţii, aşa că mi se face o injecţie. Aştept şi orele trec. Vorbesc cu celelalte femei care aşteaptă să nască şi spun bancuri. De frică, râd nervos.

Uf….începe să mă doară…Gem…Vine o infirmieră şi-mi spune: – Când te doare, respiră adânc şi-ţi va fi bine. O ascult şi durerea trece.

Nasc…Doctoriţa îmi spune că am băiat. Încep să râd….Îmi spune doar: – Taci, vezi că faci hemoragie. Îmi arată copilul…e cel mai frumos din lume!

Mă aşteaptă la uşă tatăl copilului meu…Mă întâlnesc cu femei fericite care îşi arată copii tăticilor….Tatăl fiului meu îmi spune: – De ce nu ai făcut avort? Mai sunt colege de-ale noastre care au rămas însărcinate, dar au făcut ce trebuie. Îl privesc în ochi şi îi spun: – Dacă nu vrei să ai copil, singura soluţie e să te sinucizi. Îmi intorc spatele şi mă întorc în salon. Mă uit la puiul meu şi-i spun: – Fii liniştit, mama va fi mereu lângă tine.

La control, doctoriţa îmi spune: – O pereche de americani bine situaţi vor să înfieze un băiat. Tu eşti studentă, tânără, mai poţi face copii…Nu-l dai spre adopţie? I răspund urgent: – e un copil dorit, nu-l dau.

Controlul final…dacă ieşim bine, eu şi copilul, azi plecăm acasă. Da, acasă, părinţii mei ne vor pe amândoi. Fratele meu a pus în camera mea coşuleţul în care a dormit fiul lui, cumnata mea mi-a adus hăinuţe…E bine, sunt o femeie norocoasă. Copilul e bine, eu am un pic de febră, dar nu exagerat. Putem pleca!

Sunt de o săptămână acasă. Mama mă alintă, îmi găteşte, noaptea îmi pune copilul lângă mine să-l hrănesc. Am o stare de împlinire totală. Mirosul puiului meu mă umple de energie. Vine în vizită tatăl lui. Începe să-mi spună că nu-i copilul lui. I-l aduc şi i-l pun în braţe. Se uită la copil şi e surprins. Cât e de mic, are trăsăturile lui. Spune:  – Da, e al meu, îl recunosc azi.

Vrea să mă sărute. Îl imping şi-i spun: – Nu m-ai dorit de soţie, nu voi fi amanta ta. Îmi reproşează că nu i-am spus de sarcină imediat ce am afltat. Îi spun doar: – Îmi spuneai să fac avort, nu avea sens.

Gata, a recunoscut copilul. Puiul meu are numele tatălui în certificatul de naştere. Sunt fericită, am tot ce mi-am dorit: un băieţel frumos şi sănătos, părinţi alături de mine…Viaţa e perfectă.

15 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – maternitate

  1. Tare frumos si mucalit povestesti, te-am citit în gând, cu accentu’ sucevean ce mi-e atât de drag… Un an nou, cu sanatate si realizari, cu pace sufleteasca si momente esentiale…🙂
    La multi ani si numa’ bine!

  2. Mda! Uneori viaţa e mai „tare” decât orice închipuire. Eşti talentată şi curajoasă! Să ai grijă de puiul tău. Mai bine singură decât cu un dobitoc în casă. Cu mult mai bine!

  3. Superb scrii. Parca citesc o nuvela. Imi pare bine ca ti-am descoperit blogul. Voi reveni la lecturat cu placere.🙂 Intre timp, sa-ti traiasca baietelul si sa fiti sanatosi si fericiti amandoi. Asta e important, nu lumea rea si lumea fara inima.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s