Jurnalul unei zăpăcite – m-am angajat fără „pile”

Altă zi aiurea….Sunt acasă, în altă zi la fel ca cea de ieri, ca cea de alaltăieri…Timpul se scurge monoton, am noroc că am băiatul lângă mine. În fiecare zi îmi doresc sa fac ceva, orice, să am şi eu un serviciu. Nu banii mă interesează, ci doar să fac ceva cu viaţa mea.

Când eram mică îmi visam să fiu casnică. Să stau o viaţă aşa? Nu cred că e pentru mine. Da, fac treburile casei. Gătesc, spăl, schimb siguranţe, îmi plimb copilul. E frumos, dar nu ajunge. Am o stare acută de inutilitate. Trebuie să mă angajez undeva, nu contrează unde. Am marele noroc că nu mă pricep la nimic, aşa că orice ofertă de lucru se iveşte, e bun.

E o dimineaţă ploioasă de vară. Ca de obicei, mă trezeşte băiatul. Gătesc, îi dau să mănânce. Mă joc un pic cu el, pun rufele la spălat. Afară s-a oprit ploaia, aşa că îl trimit afară, la joacă. Pun rufele la spălat şi deschid televizorul. Visez o lume ideală, sudamericanii ăştia mă aruncă într-o lume pasională şi perfectă. Mă fac să-mi doresc un soţ frumos şi o casă mare.

Merg cu mama în vizită la foştii ei colegi de muncă. Fiul meu de abia aşteaptă, colegele mamei îi pun jocuri pe calculator. Pe uşa instituţiei văd un anunţ: „angajăm contabil, experienţă în muncă: 5 ani”. Mă cam tentează să mă angajez aici. Am făcut cursuri de contabilitate prin şomaj, dar vechime…pas. Mă uit la adresa de pe anunţ….habar nu am unde-i strada de aici. Îi arăt şi mamei. Nici ea nu ştie. Mă uit pe clădirea în care a lucrat mama atâţia ani. Adresa de pe anuţ şi cea de pe clădire sunt aceleaşi. Deci, aici e locul. Îmi voi depune şi eu dosarul pentru concurs, poate am vreo şansă.

Cu dosarul în mână merg să vorbesc cu directorul care face angajări. Să uite de vechimea în muncă, să-mi primească dosarul este important acum. Important e să particip la concurs, să văd ce-i cu mine. Intru şi văd un bărbat drăguţ. Îi dau dosarul şi-l întreb dacă-i bun. Îmi spune că am pus tot ce trebuie, dar din ele nu reiese că aş avea vechime în specialitate. De emoţie, încep să plâng, tânguindu-mă: „Dacă nimeni nu mă primeşte nici măcar la interviu, cum să fac vechimea în specialitate”? Îmi primeşte dosarul şi îmi dă bibliografia pentru concurs. Nu mă pot abţine, îi cer şi Regulamentul  de Organizare, pe ăsta nu am cum să-l găsesc. Îmi spune că nu-l are. Asta e.

E seara dinaintea interviului. Mi-am citit toate legile şi nu am nici un chef să dorm. Citesc şi legislaţia din bibliografia pentru şef – măcar să ştiu despre ce este vorba. E cinci dimineaţa, nu mai are rost să dorm.

E ziua interviului. Primul interviu din viaţa mea. Mi-e frică, aşa că râd mult. Pe postul de contabil concurăm două fete, cealaltă a terminat deja facultatea, e mult mai bună decât mine. Îi întreb pe cei de pe sală dacă au Regulamentul ăla, măcar să văd despre ce este vorba în el. Nimeni nu îl are – sau nu vrea să mi-l dea.

Intru în sală şi scriu rapid. Am un subiect din prostia aia de Regulament, aşa că aplic regula bunului simţ – îmi imaginez cum ar trebui să fie şi scriu….scriu….Gata, am terminat. Directorul se uită la mine şi zâmbeşte. Iau, nu iau interviul, nu contează….directorul e un bărbat ultrasimpatic, aşa că îi zâmbesc şi eu.

Întreabă directorul dacă vrea cineva să-l ajute cu servirea cafelei. Normal că mă ofer voluntar, trebuie să fac ceva, altfel mă agit prea mult.

Proba orală….în comisie sunt 4 persoane. Încep să-mi pună întrebări. Răspund, sigură pe mine. Mă întreabă din bibliografia pentru şef. Răspund şi la întrebările astea. Zâmbesc într-una, nu mă interesează dacă promovez sau nu, important e să nu fiu ridicolă. Ultima întrebare….mi se pare cea mai grea. „Ce salariu doriţi să aveţi?” . Răspund: „Nu contează, important e pentru mine să fiu utilă”. Se uită lung la mine toţi şi mă invită să plec. Rezultatul interviului îl voi afla peste câteva zile, aşa că plec.

M-au angajat….habar nu au ce fac…De Contabilitate bugetară am aflat de abia acum, cu ocazia examenului…la facultate nu am făcut nimic…Nu e visul meu să fiu contabil, dar, asta e, nu am avut de ales. Decât lucrător comercial, mai bine aşa. Încep serviciul o dată cu începerea şcolii. Am timp să merg şi la ţară, să mai strâng vreo coşarcă de cartofi, e bine.

Prima zi de serviciu. E o toamnă instalată repede, afară plouă trist. Suntem câţiva angajaţi, azi e interviul pentru ceilalţi. Suntem tineri toţi. Directorul are puţin peste patruzeci, şefa mea cu vreo doi ani mai mult decât el. Încă nu avem birouri. Mă trimite directorul să-i supraveghez pe cei care au azi proba scrisă. Normal, o fac pe dura. Nu-mi plac oamenii care copie, înseamnă că nu au imaginaţie.

Ne trimite directorul acasă. Plec împreună cu şefa mea în centrul comercial. Ea se uită la toate, probează pălării şi rochii…eu mă plictisesc de moarte, vreau acasă….Într-un târziu, plecăm.

Am în faţă acte cu care nu ştiu ce să fac. Adică, ştiu să le contabilizez…dar în ce dosare le pun? Şefa mea nu a mai lucrat nici ea în contabilitate, nu mă poate ajuta cu nimic. Dau telefon la o colegă care îmi explică ceva ce nu am nevoie. Da, ştiu să „înnod” şi eu conturile dar….unde naiba pun actele după aia?

L-am chemat pe fostul meu profesor de la şomaj să mă ajute. E vina lui că nu m-a învăţat decât teorie….Îmi arată săracul ce dosare să formez, e bine.

E zi liberă. Merg la serviciu să-mi pun lucrările în ordine. Nu sunt chiar aiurea, dar în timpul săptămânii sunt ba casier, ba secretară, aşa că vreau să-mi verific în linişte lucrările de contabilitate. Dacă mă prinde directorul, e rău. Are o vorbă: „Cine nu ştie să se organizeze face ore suplimentare”. Nu le am eu cu organizarea, dar aş prefera să nu mă vadă. Se deschide uşa şi….e directorul. Mă salută, zâmbeşte şi pleacă…Uf, nu am pic de noroc.

E ziua cuiva de la o instituţie care are spaţiul închiriat tot în clădirea noastră. Masa e întinsă, băutura e destulă, dansăm…Directorul celeilalte instituţii pune B.U.G. MAFIA.  Colega mea, secretara, merge cu îndrăzneală şi schimbă muzica. Celălalt director îi spune încruntat: „Ce faci? Nu vezi ce scrie pe uşa asta? Uite: Director!” Colega mea schimbă muzica şi zâmbeşte: „Da, Director….dar nu al meu”.

Au plecat toţi colegii. Celălalt director m-a rugat să mai rămân. Am acceptat. Mă sărută şi rămân surprinsă. Ca de obicei, mă consider urâtă şi grasă, mai ales acum. După ce am fost peste un an în şomaj m-am îngrăşat tare. Nici nu am avut unde să cunosc bărbaţi, aşa că iar am o lungă perioadă de abstinenţă. Mă uit la directorul ăsta….e tânăr şi destul de simpatic. Îl sărut şi eu. Ajungem să facem sex. Doamne, ce bine-i…îmi era dor să am o aventură de o seară.

Dacă am ajuns să accept o aventură, sigur vor veni şi altele. Mă cunosc bine – sau totul, sau nimic. Simt în privirea bărbaţilor că am devenit un pic mai atractivă.

Diversi bărbaţi cu care am relaţii prin intermediul serviciului îmi fac propuneri. Unul chiar mă vrea de nevastă – nu ştie ce vrea. Accept legături de o seară cu cei care mi se par simpatici. Merg cu ei în localităţi învecinate, bem şi facem sex. Mă simt din nou tânără şi frumoasă. Îmi place să fiu iubita lor de o seară, e relaxant. Am timp aşa şi de familie şi de mine.

Cu serviciul e bine, mă descurc. Fac tot ce se poate – treburile mele, treburile de şef, ţin locul colegilor….Rău e că nu vrea directorul să cumpere calculator pentru contabilitate, aşa că-mi fac toate lucrările manual. În sesiune e mai greu – nu îmi pot lua mult liber de la birou, aşa că de la examen fug la muncă. Culmea e că iau note destul de mari.

Şefa mea se uită lung la mine. Mă întreabă: „Oare o să devenim şi noi două cucuvele”? Ca şi mine, urăşte să lucreze în contabilitate, dar nu are de ales. În oraşul ăsta, chiar nu prea ai unde să te angajezi. Fabricile au picat una după alta.

Viaţa a intrat acum într-o rutină plăcută – la serviciu ştiu ce am de făcut, am colegi buni, băiatul creşte, iubiţi am….Mi-e bine, nu-mi doresc mai mult.

6 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – m-am angajat fără „pile”

  1. Nu, așa nu! O mulțime de greșeli de tastare și de ortografie, plus nelipsita „partidă de sex”… Obositor, repetitiv, neinteresant! Dacă nu schimbi ceva, devine o cauză pierdută. Și e păcat – porniseși atât de bine… Să vedem însă ce-o mai veni. La cum te cunosc – măcar din cele scrise pe blog – ai suficiente resurse ca s-o iei de la capăt. Eu, unul, am încredere c-o vei face! Succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s