Jurnalul unei zăpăcite – Onirica 1

Sunt pe malul mării. Adică, ştiu că sunt acolo, simt marea dar nu o văd. Într-un bazin mic e nepotul meu, Mircea. Ştiu că e el, dar nu-i băiatul pe care îl ştiu. Adică, băiatul înalt, plinuţ şi cu autism. Mircea pe care îl văd eu are cam 5 ani, e mic, slăbuţ, cu ochelari şi cu o faţă inteligentă. Vorbesc cu cei cu care e Mircea şi băiatul zâmbeşte şi îmi sare în braţe. Mă simt împlinită cu trupul lui micuţ şi ud lipit de al meu. Îl sărut şi îi spun ca plec să văd marea.

Am plecat. O caut pe mama mea care e deja pe malul mării, ştiu asta. Îl iau pe băiatul meu de mână şi mergem. Mă rătăcesc, se vede asta pe chipul meu. O familie de rromi se apropie de mine. Sunt mai mulţi, dar o remarc doar pe femeia în vârstă. Îmi spune că mă ajută ea să ajung pe malul mării. Şi ştiu că nu am întrebat-o nimic. Între altele, mă ceartă că am bagaj prea puţin. Îmi spune că e bine să fiu curată aşa că ar fi cazul să am haine de schimb multe la mine. Îi spun că îmi ajunge o pereche de pantaloni, seara o spăl şi dimineaţa e curată. O urmez pe femeie fără să vreau. Abia aştept să pot pleca.

În faţa unei clădiri îmi iau copilul de mână şi plec cu el. E bine că nu m-au văzut rromii, mă obosesc prea tare. Intru în clădire şi sui scările. Mă simt rătăcită. Ajung într-o cameră care are în ea doar un fişet de metal, Pe fişet e suit băiatul meu. Aruncă nişte piese de ceramică care se sparg în cădere. Mă uit la ele….sunt piese vechi, de mii de ani. Nu vreau să mă cert cu cei a căror e clădirea, aşa că iau bucăţile sparte şi le pun la loc pe fişet. Îmi iau copilul de mână şi plec grăbită. Am cu ce să mă întorc acasă în scurt timp, dar vreau să văd marea. Cum să plec fără să-i simt mirosul, fără să-i simt valurile pe trup? Găsesc o uşă şi ies. Familia de rromi mă aşteaptă acolo. Îmi arată cu mâna marea.

Cu copilul de mână fug pe malul mării. Mă dezamăgeşte, e murdară. Totuşi intru în ea. O văd pe mama stând pe o pătură pe mal. Vreau să mă îndrept spre ea şi….sună ceasul.

Mă trezesc cu o stare de gol. Vreau marea mea albastră, vreau libertatea pe care mi-o oferă. Visul m-a aruncat pe malul unei mări străine.

4 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – Onirica 1

  1. Nice reading about you

    Thanks for visiting my blog. Be in touch. Browse through the category sections, I feel you may find something of your interest.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s