Jurnalul unei zăpăcite – Acceptări

Ştiu că anii trec şi accept. Îmi iubesc fiecare vârstă şi mă iubesc aşa cum sunt. Am riduri….corpul meu simte trecerea timpului…sunt eu, tot eu. Atunci când trupul îmi era tânăr, îmi simţeam sufletul bătrân. Eram obsedată de responsabilitate, de devenire. Am rămas cea responsabilă, adică cea care se gândeşte întâi la restul lumii pe urmă la ea. Dar nu îmi mai doresc acea devenire în plan material, nu mă visez având o profesie anume, un drum anume. Şi nu mă mai pot indigna de acţiunea altora care îmi aduce atingere, doar o pot accepta. Nu am nevoie să iert, sunt conştientă că prin faptele mele, prin gândurile mele, atrag acele acţiuni. Pot doar încerca să mă schimb pe mine.                      Îmi place lumea asta în care trăiesc. Ea mă ajută să fiu ceea ce sunt. Oriunde aş fugi, ar trebui să mă iau cu mine. Şi ar trebui să las o parte din mine. Aş lăsa dorul de locurile copilăriei. Sunt o nostalgică, sunt cea care iubeşte o piatră pentru amintirile pe care mi le trezeşte. Care iubeşte o piesă muzicală nu pentru calitatea ei, ci pentru acea amintire care a rămas lipită acolo, în notele ei.

Nu mi se pare important modul în care mă percep cei din jur. Mai important e acum modul în care mă percep eu pe mine însămi. Dacă am stare de mulţumire pot dărui celor din jur o parte din ea. Fără să vreau, prin simplul fapt că exist, interacţionez cu tot ceea ce mă înconjoară. Iubesc furnicile, dar, involuntar, le calc. Iubesc oamenii, dar pe unii îi rănesc. Dacă sunt plină de fericire, o eman în jur. Tot involuntar.

Îmi pare bine că m-am născut aici. Că am oameni la care ţin. Că există oameni care ţin la mine. Şi, mai ales, că în micul meu univers e bine.

Mulţumesc în gând pentru fiecare floare, pentru fiecare strop de ploaie pe care îl simt. Şi mai ales pentru fiecare mâine care devine azi.

2 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – Acceptări

  1. Da, inteleg perfect ceea ce ai scris aici, si eu iubesc lucruri inexplicabil de marunte. Cararuia de langa casa bunicii, mirosul frunzelor de nuc in august…nimic nu se compara cu locurile copilariei, indiferent unde te poarta viata. Esti un bun „estetician” al frazelor!

  2. Da, din cand in cand faci un bilant. Si stabilesti ce vrei sa-ti apara la orizont. Da apare?
    Pana la urma trebuie sa accepti ca sunt necesare si renuntari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s