Jurnalul unei zăpăcite – Râsu’ plânsu’

E noapte…din bucătărie se aud zgomote ciudate. Mă ridic de lângă fiul meu adormit şi merg să văd ce s-a întâmplat. Îmi văd mama punându-i o pelinca de-a băiatului pe faţă celui care mi-a făcut copilul. Pe jos este sânge. Fiul meu plânge, aşa că mă întorc lângă el. Într-un târziu, adoarme iar. Aştept dimineaţa ca să pot întreba ce s-a întâmplat.

Îmi povesteşte mama:

„A venit azi noapte D. la noi….era beat şi ţipa: „Curves, unde e curves!” Taică – tu a răspuns la uşă. Când a auzit că ăsta te înjură, l-a pocnit peste faţă. Cred că i-a rupt nasul lui D., când am ajuns eu în bucătărie era sânge pe faţa lui şi pe jos. Am luat o pelincă de-a copilului de pe aţă şi l-am spălat pe taică-su. L-am întrebat:

– De ce ai venit aici? Ieri a fost Ziua femeii, ai venit să ne aduci flori? Fata mea ţi-a dăruit un fiu, eu am grijă de el. Unde sunt florile?

– În gard, a spus el. Şi nu ştiu ce am căutat aici.”

Îmi vine să zâmbesc. Pe zidul blocului e scris cuvântul pe care l-a zis el, curves. Nu are cum să se refere la mine, de când am copilul nu mai ştiu ce înseamnă îmbrăţişarea unui bărbat măcar. Şi imediat îmi vine să plâng. Simt că tatăl îşi urăşte fiul. Nu-l poate accepta, consideră că i-a stricat viaţa. Îmi pare bine că taică-miu l-a bătut. Asta aş fi vrut să fac şi eu. Şi îmi pare rău în acelaşi timp. E totuşi tatăl fiului meu.

Azi vine la noi tatăl fiului meu…Îmi înghit toată ura strânsă şi-mi lipesc un zâmbet pe buze. Apare şi-mi spune

– Ştii, am divorţat.

– Ei, şi? Spun eu. Oricum nu te iau de soţ niciodată.

– Oricum nu te ceream, spune el.

Merge la copil în cameră. Se cercetează amândoi circumspecţi. Mă uit la ei. Faţa fiului meu, cu trăsăturile tatălui său pe ea, e atât de frumoasă. Faţa tatălui arată de parcă ar fi caricatura fiului. Zâmbesc şi plec în camera mea, vreau să-i las singuri.

Primesc un telefon. – Sunt soţia lui D., aud. Ştiu că are un copil cu tine şi vreau să ne întâlnim. Iar firea mea conciliantă…accept. Merg acasă la D. şi mă întâlnesc cu actuala lui nevastă. Nu sunt o femeie perfectă: o văd urâtă. Ea vrea să se apropie de fiul meu – pentru soţul ei. Nu am încredere în ea, mi se pare ciudată.

Vin în vizită la noi D. cu actuala lui soţie. Îi servesc cu cafea şi-i las singuri cu fiul meu. Dacă sunt şi eu în cameră, băiatul meu mă vrea pe mine şi nu ar sta cu ei. Amândoi sunt străini pentru el. Până la avansata lui vârstă de trei ani şi-a văzut – într-un fel – tatăl de vreo două ori. Aşa că şi taică-su e un nenea pentru el. Când ies din cameră o aud pe ea zicând: – Hai să alergăm împreună! Îmi înghit resentimentele şi plec în camera mea. Fără să vreau mă enervează şi nu vreau asta.

Am terminat facultatea şi-mi jur că nu mai învăţ nimic măcar vreo cinci ani. Frate-meu îmi spune: Depune-ţi şi tu dosarul la ştiinţe economice, poate se înfiinţează grupă de fără frecvenţă la Suceava. Pentru frate-meu ce nu fac eu…îmi iau băiatul în spinare şi mă duc să-mi fac fotografii poentru dosar. Mai sunt două săptămâni până la examen. Îmi fac rost de un manual de Economie de-a XI-a, cel care se cere la examen, îl aşez frumos pe birou şi plec să mă înscriu. Trec zilele, trec…încă o săptămână până la examen….Mă sună fratele lui D., unchiul fiului meu…vrea să-şi cunoască nepotul. Accept, normal. Ne întâlnim în parc. Au venit fratele lui D. cu nevasta şi fiul lor şi actuala soţie a lui D. Unchiul îşi ia nepotul în braţe şi-l studiază. Se declară satisfăcut, fiul meu seamănă doar cu taică-su. Soţia lui D. mă ia deoparte şi-mi zice: „Dacă vrei să mai primească bani de la taică –su, retrage-ţi de la Tribunal cererea pentru pensie alimentară”. Îmi vine să plâng. În rarele ocazii când mi-a dat vreun ban pentru cel mic, D. mi-a zis:

– Vezi să ajungă banii unde trebuie! De parcă mi-aş cumpăra mie ceva şi nu copilului. M-am supărat şi am cerut drepturile legale ale copilului. Şi acum chestia asta îmi spune ce să fac…Ştiam eu de ce n-o plac.

Ajung acasă şi încerc să citesc măcar un pic din manualul de economie. Nu prea pot, îmi vine să plâng. Printre lacrimi, ajung în câteva zile până la jumătate. Prin matematică nu am trecut deloc. Asta e. Mâine e examenul, aşa că, Dumnezeu cu mila…am încercat şi eu cât am putut.

Ziua rezultatelor…îmi citesc numele pe lista admişilor şi chiar cu o notă un pic mai mare ca a cea a fratelui meu. Chiar că sunt o norocoasă. Sunt iar studentă, e bine.

Mă întâlnesc cu D. Ca de obicei, am emoţii. În sufletul meu am adunat destulă ură care e acoperită de şi mai multă iubire. Nu-l pot urî pe tatăl fiului meu. Parcă mi-aş urî fiul. Sper doar să se apropie ei doi vreodată.

D îmi propune să fiu amanta lui. Accept. Acum mi-e mai drag ca în trecut. Când îi privesc chipul îl văd pe fiul nostru. Cred că prin copil am reuşit să iubesc tatăl. Şi el sau altul, nu contează…un amant trebuie să am, trupul meu îşi cere drepturile.

Azi D. a luat în braţe băieţelul unei cunoştinţe. Am plecat la baie să plâng în linişte. Îl urăsc…pe fiul nostru nu-l ia în braţe…

Încerc să despart în mintea mea pe D. în două persoane: o dată e tatăl fiului meu şi altă dată amantul meu. Îmi este drag ca amant. E jucăuş şi inventiv. Şi totuşi….Îl urăsc în calitatea lui de tată al puiului meu. Mi-e din ce în ce mai greu.

Îmi place acum un alt bărbat. Rup cu uşurinţă relaţia cu D.         Oricum nu folosea la nimic. Nu mă întreabă niciodată ce face fiul nostru. Printre multele tâmpenii din viaţa mea, a fost şi asta. Bine că acum pot spune:a fost, nu este. Îmi voi creşte în continuare fiul cât pot de bine. Nu i-am putut oferi un tată şi asta mă doare. Dar voi fi mereu lângă el.

Aşa cum e, viaţa merge înainte. Îmi promit să nu mai privesc înapoi.

4 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – Râsu’ plânsu’

  1. Mda. Aceşti taţi care nu acordă niciun fel de atenţie copiilor, nu merită absolut nimic, cel puţin asta e parerea mea. Iar un copil care va primi ”atenţie şi dragoste” cu porţia nu cred că va fi un copil fericit. Trec printr-o situaţie asemănătoare. Diferenţa e că tatăl copilului e un alienat mintal şi consideră că prin ameninţări şi alte jocuri ieftine va putea cumpăra afecţiunea copilului, după ce timp de 5 ani l-a durut în dos de soarta acestui copil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s