Jurnalul unei zăpăcite – Eu şi FB

Azi am citit o chestie pe facebook. Spune: „A reîncepe o viaţă nouă nu-i o prostie. Prostia adevărată e să te abandonezi în depresie şi să te faci că eşti fericit.”

Întâi am dat like. Pe urmă am încercat să o înţeleg. Bineînţeles, raportat la mine, doar nu se putea altfel.

O viaţă nouă….nici măcar expresia asta nu o înţeleg. Nu ai cum să începi o viaţă nouă, doar să ţi-o continui pe cea pe care deja o ai. În fiecare clipă schimbi ceva în existenţa ta amărâtă. Şi da, te crezi fericit, nu te prefaci. Cazul particular e al meu, bineînţeles. Schimbarea în viaţa ta poate e majoră pentru tine, pentru ceilalţi e un „Deja vu”. Să spunem că te căsătoreşti, te recăsătoreşti…Mii de oameni fac asta în fiecare zi. Pentru tine e un capăt de ţară, doar atât.

Îţi schimbi profesia…pleci într-o altă ţară….naşti un copil….faci operaţie de schimbare de sex…divorţezi…găseşti iubirea pefectă…te călugăreşti…Doamne, câte sunt! Da, în existenţa ta sunt schimbări majore. Dar până la altă viaţă e destul. Şi clipa de fericire există cu schimbare sau fără schimbare majoră.

Şi în clipele de fericire maximă intervine depresia. Ştiu că se poate, unii o definesc „stare de prea bine”. Aşa e construit omul, mereu vrea ceea ce nu are. Din chestia asta se naşte o depresie drăguţă. Da şi ştiu ce e depresia. Am trăit-o de multe ori.     Una din definiţii e „o stare mentala caracterizată prin tristeţe patologică, durere morală, pesimism, autodevalorizare, dezinteres, anxietate la care se asociaza o încetinire psihomotorie (bradipsihie, akinezie, abulie etc.) şi simptomesomatice (constipatie, anorexie etc.).

Am ieşit din stare fără să vreau. Întâi m-am abandonat, îmi plăcea. E dulce amar să trăieşti starea asta, în care crezi că nimic nu are rost, nu ai valoare deci nu trebuie să faci aproape nimic. Adică, eu făceam ceva – dormeam, mâncam, dormeam…plângeam…şi ciclul se repeta. Cred că nu aveam timp de depresii totale. Am rămas cu “autodevalorizarea”. Şi din când în când mai reîncerc câte ceva – fug de oameni, nu răspund la telefon, dorm cât cuprinde. Şi ies din stare – serviciu nou, relaţie nouă, încă un copil, o nouă căsătorie…dar asta nu înseamnă că încep o “viaţă nouă”. Poate, dacă aş fi amnezică, ar fi o viaţă nouă.

Şi iar revin. Când “te abandonezi în depresie”, cum “să te faci că eşti fericit”? Depresivul nu ştie cum să se facă că e fericit. Arborează un zâmbet trist şi abia aşteaptă să-l întrebi ceva. Adoră să se plângă, vrea să rămână scufundat în starea lui. Cel puţin, aşa reacţionam eu.

Şi totuşi îmi place chestia asta de pe internet. “Prostia adevărată e să te abandonezi în depresie şi să te faci că eşti fericit.” Nu sunt chiar proastă pentru că nu mă pot preface că sunt fericită. Nici cu depresie, nici fără.

3 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – Eu şi FB

  1. Zapacita mea draga, iti urez sa ai parte de tot ce iti doresti, ti-a lipsit si ai ravnit indelung sa ai. Eu iti las doar o timida urare de sanatate maxima si incredere in tine. An nou fericit!

  2. nu te prefaci ca esti fericita, doar crezi ca treburile mici care te incanta pot acoperi golurile dinauntru. cum ai pune 3 saci de nisip in fatza oceanului si zici ca e destul. pana cand vezi ca valul ti-a maturat coliba😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s