Jurnalul unei zăpăcite – vreau să iubesc

Iar mă cred îndrăgostită…cred că e ceva ce îmi doresc. Mereu îmi visez un bărbat perfect. Nu fizic, doar ceva, pardon- cineva –   care să se suprapună visului meu. Ştiu că sunt o fiinţă pretenţioasă. Îmi doresc un bărbat cu suflet şi raţiune. Aşa cum le percep eu.

În fine, azi sunt convinsă că le-am întâlnit în aceeaşi persoană de sex masculin. E bărbatul care, în perioada asta din viaţa lui, vrea să se gândească la EL. E bărbatul care e predispus să se gândească la alţii până la el. Începând cu lumea – pardon, „LUMEA”.

E cel care se vrea singur. Şi are o mare nevoie de alţii. O fiinţă socială care se vrea egoistă. Mi-e drag. Îl simt mai apropiat decât pe orice bărbat de pe lumea asta. Îmi place mângâierea pe care mi-o oferă cu gândul la plăcerea lui. Îmi plac coincidenţele în timpul pe care mi-l oferă. Pot să-l judec şi să-l iubesc. E primul bărbat care îmi oferă asta, un pic gândit, mult involuntar. Şi sunt convinsă că merit asta şi mai ales îmi place să cred că îl merit pe el. Am spus bine. Dacă aş fi spus: El mi se cuvine, aş fi recunoscut inferioritatea mea.Chestia cu inferioritatea, la mine e nativă. M-am născut cu propoziţia asta în sânge: „Toţi ştiu tot, eu nu ştiu nimic”.

Vine Paştele şi ninge. Mă simt liberă. Vremea e altfel decât spune calendarul. Şi eu sunt în afara calendarului. La vârsta mea ar fi trebuit să fiu o gospodină plictisită. Eu îmi pemit să îmi pun marea întrebare: cea a îndrăgostelii. Şi am destul timp să mă bucur de ziua de azi, să nu mă intereseze ziua de mâine. Îmi păstrez doar chestia cu :La vârsta mea…. pentru a mă autoflata coplilăreşte.

Vreau să fiu total detaşată şi nu pot. Fără să vreau mă îngreţoşează răutatea gratuită – colegele mele au făcut-o. Trec peste, dar greaţa rămâne. Nu urăsc oamenii capabili de aşa ceva, doar aş prefera ca Divinitatea să nu-mi permită să devin ca ei. O viaţă am încercat să mă accept pe mine, cea imperfectă, aşa că am reuşit să mă plac. Aş dori să reuşesc să nu judec pe alţii atât de mult încât să-i pârăsc.

 

Azi ştiu că iubesc. Nu mă interesează ce va fi mâine. Nu mă interesează dacă el mă iubeşte. Mă încântă capacitatea mea de a iubi şi asta mi-e suficient. Nu doresc luna şi stelele. Zâmbetul lui e tot azi. Vocea lui, poveştile lui îmi plac. Nu doresc să-l protejez. Sunt o persoană egoistă. Pentru că mă dăruiesc iubindu-mă pe mine. Pentru că îi aştept atingerea. Pentru că zâmbetul lui îmi dăruieşte bucurie.

2 thoughts on “Jurnalul unei zăpăcite – vreau să iubesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s