Jurnalul unei zăpăcite – O iau razna

Jurnalul unei zăpăcite – O iau razna

Am obosit sa joc teatru în faţa mea şi în faţa lumii. Îmi doresc să am puterea să fiu naturală, să rămân eu însămi indiferent de circumstanţe. Să nu devin brusc o marionetă în funcţie de conjunctură. Să nu mă mai transform în ceva ce nu sunt.

Mereu am fost ceea ce credeam eu că trebuie să fiu. Mai ales în relaţiile cu bărbaţii. Un simplu exemplu – ador să fiu alintată, să mă simt iubită până şi în sex. Şi totuşi, mă transform în funcţie de bărbatul cu care sunt. Devin suavă sau grosiera, ca un joc pe calculator. Sunt puţine persoanele lângă care pot să rămân eu însămi.

Niciodată nu am luptat pentru un bărbat. Nu am avut suficientă încredere în mine, am pornit de la: „Toţi sunt buni, frumoşi şi deştepţi, eu nu am ce să ofer”. Recent, un bărbat mi-a spus că modestia  e dovadă de prostie. Am înghiţit în sec şi mi-am spus: „Sunt o tălâmbă”.

Acum sunt în starea aia de-mi doresc un barbat ideal. Unul lângă care să fiu mândră să fiu văzută şi lângă care să mă simt femeie. Mai ales unul care acceptă nevoia mea de independenţă. E un vis frumos.

Şi ninge într-una. Miroase deja a Crăciun şi eu îmi doresc un brad pe o plajă. Mă simt predestinată singurătăţii, îmi doresc chestii irealizabile.

Şi totuşi, îmi iubesc existenţa mea plină de greşeli. Mă iubesc pe mine cea nesigură şi copilăroasă.

Publicitate