Jurnalul unei zăpăcite – Un copil nu e o măsea stricată

Am fost la şedinţa cu părinţii – clasa întâi, vorbeam despre puii noştri de şapte ani. Unii opt, normal.

Un părinte a îndrăznit să ceară un regim preferenţial pentru copilul lui, Puiul are nevoie un pic mai des la baie. Şi unii adulţi merg să-şi elimine necesităţile mai des. Până aici totul e normal. Copilul e un pic altfel decât colegii lui. Pentru că Doamna, cu DDD mare, întrerupe dictarea pentru pişarea lui. Cred că şi eu, ca adult, m-aş simţi altfel dacă cineva m-ar trata altfel comparativ cu grupul din care fac parte. Da, se poate întâmpla să am necesităţi diferite. Dar sunt normale atât timp cât sunt tratată normal. Dacă şedinţa se întrerupe în timpul cât ies? Nu-mi creşte oare un moţ suplimentar?

Şi totuşi, discuţia despre asta era cu adulţii. Vorbeam despre un copil. Pe care adulţii îl acuzau lejer. Fără să aibă oglinda necesară în faţă. Toţi ţipau – Să plece copilul din clasă, e rău. Starea de vomă faţă de mine m-a cuprins. Pentru că nu am avut puterea să întrerup vânătoarea de vrăjitoare.

Şi întrebarea se naşte în mine. E ţara mea, da.Mi-a oferit şansa de a aduna diplome. Bun, am cu ce să mă laud.

Şi totuşi, mă urăsc. Nu am avut curajul să apăr acel copil. Am văzut pietrele din mâinile adulţilor. Şi mă temeam pentru copilul meu. Ştiam că mâinile lor au nevoie de victime. Mâna DDDoamnei avea piatra cea mare. Mda, pot schimba şcoala în care învaţă copilul meu. Nu-i bine. Are nevoie de prietenii lui. Dar să presupun că soarta îl mână la altă şcoală. Nimereşte alt învăţător, la fel de român. Ca mine, ca noi. Avem plăcerea asta, de a lovi gratuit. În palida speranţă de a scăpa noi. Nu am dreptul să judec, sunt o fire molatică.

De ce să lovesc copiii pentru nepriceperea mea?

Am avut chef să fiu vegetariană din iubirea faţă de animale. Dar am gătit pentru cei dragi mie carne. Nu ştiu să lupt. Nu merit să judec. Dar am dreptul să plâng uitându-mă în oglindă.

One thought on “Jurnalul unei zăpăcite – Un copil nu e o măsea stricată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s