Jurnalul unei zăpăcite – Dragul meu, la revedere

Sună telefonul. Sunt la birou, aşa că gândesc de vreo trei ori până să răspund. În prostia asta de birou nu am semnal, trebuie să stau atârnată în geam şi să vorbesc pentru toată lumea din jur. Răspund totuşi, simt că trebuie.

– Alo? fac.

Un moment de linişte, pe urmă….vocea ta. Nu mă aşteptam, de vreun an nu ai numărul meu. Şi acum am emoţii când te aud.

– Am luat numărul tău de la G. Să nu-l cerţi.

– Nu-l cert, zic. Ştiu că ai putere de convingere. Ce mai faci?

– Uite, acum îmi mângâi motanul. Ţi-am zis că am un motan roşcat. Îl mângâi, privesc pe geam şi vorbesc cu tine. Tu ce mai faci?

– Bine, spun. Rutina obişnuită şi ceva mai mult. Pe lângă casă, copil şi serviciu, iubesc din nou. Şi-l plâng pe M., e un an de când a murit.

– Ei, şi? Nu-i de plâns, s-a sinucis. Ştia că e bolnav şi a continuat să bea

– Gata, nu-l judeca. Mi-e dor de el, de întrebarea lui:”Acum ce-am mai făcut?”. Nu avem dreptul să-l judecăm.

– Ţi-am citit blogul, îmi spune. De ce ai scris chestia cu menopauza? Nu-i ceva de laudă.

– Poate. Pentru mine e într-un fel o laudă, ştii că muream în fiecare lună câteva zile Acum mi-e mult mai bine.

– Bun, nu am chef să te contrazic. Eu o duc bine acum. Îţi mulţumesc că m-ai sfătuit să stau lăngă fetiţa mea. Cu mama ei fac sex rar, în schimb discut mult. Suntem prieteni, mi-e bine.

– Îmi pare bine. Chiar îmi doresc să fii fericit, meriţi.

– Vezi că putem discuta frumos, fără să ne contrazicem? îmi spune.

– Tu dai tonul de obicei. Ştii că nu suport contrazicerile, mă aprind. Mulţumesc. Ştii, abia aştept să vină concediul, să plec la mare,

– Unde pleci?

– În Constanţa, la frate-meu. Marea e aceeaşi oriunde soare, nisip şi apă.

– Eu tot în Formentera vreau. Şi vreau cu tine, aştept să îmbătrâneşti îndeajuns, să fiu singurul care te iubeşte atunci.

Zâmbesc şi tac.

– Gata, nu te mai chinui. Ştiu că stai atârnată pe geam. O zi frumoasa.

-Mulţumesc, la fel.

Închid telefonul dar continui în minte discuţia. Îţi spun: Ai venit în viaţa mea când aveam nevoie de tine. Eşti bărbatul care m-a făcut să ard, să simt că trăiesc. Lângă tine mă simt mereu o adolescentă. Te iubesc, dar nu pot să te ţin lângă mine. Eşti un puştan care are nevoie de sprijin. Am deja copii,  nu te pot înfia. Eşti singurul bărbat care s-a strecurat un timp pe barca mea. Pentru mine bărbaţii sunt insulele pe care mă regăsesc. Viaţa mea aşa e: barca, în care eu sunt vâslaşul şi familia mea sunt pasagerii şi insulele sunt bărbaţii. Pe insule evadez atunci când nu-mi deranjez  familia. Pentru tine mi-am lăsat o perioadă barca în derivă. Între copii şi iubire aleg mereu copiii. Aş fi vrut să faci parte din barca mea, dar să fii coechipier la vâslit şi nu simplu pasager. Împreună eram doi într-o barcă fără vâslaş. Îmi repet, te iubesc. Dar nu ajunge.

E sfârşit de săptămână! Evadez pe o insulă şi zâmbesc. E bine, el îmi spune că sunt frumoasă şi mă sărută. Viaţa e roz azi. Ne-am acceptat azi, eu şi stăpânul insulei. Discutăm, râdem, bem şi ne placem aşa, e bine. Nu există timp, nu există telefoane.

E luni.  Zi obişnuită, serviciu, casă, teme cu cel mic Primesc un mesaj: „A murit R.”.  Nu cred. E sigur o glumă de-a ta. Dau telefon şi mi se confirmă: ai murit. Caut pe calculator. Pagina ta de facebook are un anunţ mortuar. Urăsc pe cel care a pus anunţul şi plâng. Mi-ai promis că îmbătrânim şi mergem în Formentera. Mă uit pe telefon: sâmbătă seara m-ai sunat şi nu ţi-am răspuns. Mă simt vinovată, de tot. Dacă îţi răspundeam….dacă aveam puterea să am grijă de tine…Plâng, plâng, plâng….

E ziua înmormântării tale. Refuz să te văd un simplu obiect în sicriu. Ştiu că ţi-ai fi dorit să fii incinerat. Ai ars în viaţă, doreai să arzi şi în moarte. Îmi caut scuze să nu fiu obligată să particip la înmormântarea ta. Închid ochii şi te văd lângă mine. Mereu vei fi lângă mine într-o zi de vară, lăudându-te cu picioarele tale frumoase şi cu IQ-ul tău înalt.

Poezia ta despre noi doi e parte din noi. O recitesc.

ERA SOARE

ianuarie 23, 2013, 10:38 pm
Filed under: Uncategorized

Mâna dragă-n mâna dragă,
Mâna dragă-n mâna moale,
Mâna moale-n mâna moale,
Mâna moale-n mâna fermă,
Mâna-n frică mâna-aşteaptă,
Mâna-aşteaptă până doare,
Mâna doare şi se minte,
Mai apoi mai pierd şi-un dinte,
Unde dracu-i mâna dragă
Ce-o gasisem cu-ntâmplare
Şi răbdare?…
Era soare…

La revedere, dragul meu. Te iubesc.

One thought on “Jurnalul unei zăpăcite – Dragul meu, la revedere

  1. Imi pare atat de rau… M-ai facut sa plang cu tine, pentru tine… Dar ti-a lasat intreaga fericirea voastra. E mai mult decat au unii o viata intreaga..
    Te imbratisez, draga mea draga.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s