Jurnalul unei zăpăcite – Primul examen picat

Când a început anul I, mi- am jurat că mă tund dacă pic un examen. Prima sesiune a trecut bine, din pură întâmplare.
După terminarea liceului am reuşit să pic la examenul de admitere la facultatea de fizică de două ori – prima dată total dezonorant, a doua oară la mustaţă – îmi mai trebuia mai puţin de o sutime pentru a intra. A fost bine aşa, am avut un an total de chiul. Chiar am vrut să mă angajez, dar nu m-au vrut. În fine, am dat anul ăsta în toamnă la TCM şi sunt studentă. Într-un fel, că sunt la seral şi trebuie să şi muncesc. După ce am picat prima oară mi-am tăiat singură codiţele, pe urmă a trebui să ajung şi la frizer. Arătam ca un băiat. Pentru mine e o pedeapsă să nu am părul lung, grăsană cum sunt arăt tunsă ca un butoi cu o bilă peste el.
Dar, să revin la examene. În iarnă nu mi-am luat liber de la serviciu, aşa că am învăţat şi eu cum am putut. De analiză matematică am scăpat datorită firii mele glumeţe. Analiza o facem cu o profesoară care nu prea suportă fetele (bărbatul ei, profesorul meu de fizică, calcă pe de alături destul de des cu studentele). La seminarii m-a scos şi pe mine la răspuns. Emotivă cum sunt, am ieşit tremurând. Pentru a mă linişti, m-a întrebat de ce mă numesc Mona Luisa şi nu Mona Lisa. Răspund zâmbind (când am emoţii devin cam tupeistă):
– Ştiţi, bunicii mei, atunci când m-am născut eu, aveau o iapă pe nume Lisa. Iapa răspundea la numele ei, aşa că maică-mea mi-a spus Luisa. Ştiţi, s-a gândit că dacă mă strigă pe mine venim şi eu şi iapa, nu avea cum să-mi pună numele Lisa.
Colegii mei au încremenit. Profesoara a început să râdă şi mi-a pus în caietul ei un zece.
La chimie recunosc că nu am învăţat nimic. Cu o noapte înainte de examen am citit cât am putut din cursuri şi cam atât Nu-mi prea venea să mă prezint la examen, dar mi-am spus: „Primul pas pe care trebuie să-l faci ca să iei un examen e să te prezinţi la el”. Am tras biletul şi am avut noroc: trei probleme şi un singur punct de teorie. Probleme ştiu să rezolv din liceu, prima treaptă am fost la Chimie industrială. Trec la treabă, rezolv problemele şi scriu ceva, foarte puţin, la teorie. Predau lucrarea, profesoara o citeşte şi mai că nu mă roagă:
– Problemele sunt rezolvate perfect, dar te rog, treci în bancă şi mai gândeşte un pic la subiectul de teorie.
– Tovarăşa profesoară, îi răspund, vă daţi seama că am tot gândit. Am învăţat, dar am un lapsus, nu-mi amintesc.
Îmi pune un opt. Ies pe hol. Colegii mă întâmpină cu veşnica întrebare:
– Ce-ai făcut?
Cu ochii mari, uimiţi, le spun: Am luat, cu 8. Mă felicită toţi. Majoritatea au picat, chiar dacă au învăţat, nu ca mine.
În fine, sesiunea de iarnă m-a ferit de tuns.
Acum e vară, am mai multe examene, unele de an. E greu. Mi-am luat eu concediu, dar în loc să învăţ am ajuns la ştrand.
Primul examen e la Studiul metalelor. Mi-am făcut tema de laborator şi am citit un pic cursurile. Mă prezint totuşi la examen. Trag biletul şi….un subiect e din temele de laborator, unul e Protecţia muncii şi pe ultimul l-am citit azi dimineaţă. Scriu întâi subiectul citit dimineaţă, ca să nu-l uit. Tratez pe urmă subiectul cu protecţia muncii, îl ştiu şi pe ăsta. Subiectul din laboratoare e o lume total necunoscută. Cu tupeu, cer tovarăşului profesor un pic caietul de laborator, pentru a corecta, cică, ceva la tema pentru examen. Culmea, mi-l dă. Îl deschid la subiectul necunoscut şi citesc rapid. Dau caietul înapoi şi încep să scriu repede, ca să nu uit ce tocmai am citit. Vreau să-mi predau lucrarea. Profesorul îmi face semn să mai rămân în bancă. În examen am intrat la opt dimineaţa, acum e doisprezece. Mai stau cumninte încă o oră. Mi-e foame şi fac pe mine. Vreau iar să predau lucrarea, iar nu pot. Cer voie să merg la toaletă. Am voie, dar cu laborantul după mine. Mă întorc şi stau…stau….e ora şase seara. Profesorul mă invită să-mi susţin lucrarea. Îmi pune întrebări din subiectul de Protecţia muncii. Adică:
– Ai scris aici de prizele cu împământare….Îmi poţi arăta aici una?
Tropăi pe tocurile mele purtate ocazional până în spatele sălii de examen, unde ştiu că sunt nişte prize. Uit că port fustă scurtă şi mă aplec, să privesc cu atenţie o priză. Nu văd nimic deosebit. Cu acelaşi mers ondulat şi tropăit, că nu pot altfel pe tocuri, mă întorc.
– Ei, era pe acolo vreo priză cu împământare?
– Nu ştiu, zic.
– În ce priză pui acasă maşina de spălat?
– În nici una, nu am maşină de spălat.
– Lucrezi?
– Da, la fabrica de încălţăminte.
– Şi acolo cum arată prizele în care puneţi utilajele?
– Nu ştiu, nu m-am uitat.
– Mai mergi o dată la prize, poate vezi una acum. Ar trebui să aibă nişte chestii de metal.
Tropăi iar ondulat spre spatele sălii. Mă aplec din nou, sunt mioapă, ce să fac. Văd…Bun, tropăi înapoi până la catedră.
– Ai văzut?
-Da, spun.
– Bine, îţi dau 7.
E ora şapte seara, am luat şapte. Vorba e, am luat.
Altă zi de examen. Rezistenţa materialelor, cu tovarăşul decan. Examen dur, la care se cam pică. Dacă nu rezolvi un subiect de 5, degeaba le-ai făcut pe celelalte de 10. Trag biletul şi încremenesc: unul din subiecte e o problemă cu reazeme spaţiale. În spaţiu încep să mă simt şi eu. Tratez rapid subiectele ştiute, la problema cu reazeme spaţiale divaghez, mă agăţ şi eu de tot ce ştiu din geometria în spaţiu. Predau lucrarea şi fug la secretariat. Fac rapid o cerere de reexaminare, sunt convinsă că pic. Ajung plângând acasă. Rezultatul oficial e de abia diseară, trebuie să am răbdare ca să-i spun mamei mele că am picat. E ora şase, merg până la facultate să-mi citesc nota rea. Găsesc lista, îmi găsesc numele şi….am luat şase. Nu se poate! Râzând, fug iar la secretariat. Îi spun secretarei:
– Vă rog, daţi-mi înapoi cerea pe care am depus-o la prânz. Am luat examenul!
Examenele la algebră, fizică şi la istorie s-au terminat cu 8 fiecare. Mâine am ultimul examen, la Analiză matematică, cu profa care nu suportă fetele. Pentru acest examen chiar am învăţat. Şi am învăţat de drag, nu de frică. Îmi place Analiza matematică şi tovarăşa profesoară predă curat, pe înţelesul oricui.
E dimineaţă. Sunt în perioada roşie a lunii, aproape amorţită de durere. Pentru a fi în ton cu starea mea mă îmbrac în roşu.
Intru în sala de examen. Trag biletul şi mă relaxez. Subiectele sunt destul de abordabile. Le rezolv cât pot de repede, mi-e rău de simt că mor. Predau lucrarea şi profesoara mă întreabă:
– Ţi-e rău? Eşti cam albă la faţă.
– Da, spun. Mi-e rău.
– Ei, la toamnă nu-ţi va mai fi rău. Fără să-mi citească lucrarea, îmi pune patru.
Ies din sală tristă. Colegii îmi spun:
– Toanto, de ce te-ai îmbrăcat în roşu? E culoarea pe care profa o detestă. Data viitoare să te îmbraci în verde, e culoarea ei favorită.
Bun, deci chiar am picat un examen. Acum trebuie să mă tund. Nu-i vorbă, părul scurt e mai comod. În fiecare săptămână mă spăl cu săpun de rufe pe păr şi mă clătesc cu oţet. Trei zile miros a salată. Să mă pieptăn e un calvar. Ce să fac, în comerţul nostru socialist nu prea există şampon. Deci, plec la frizer. Îl rog să mă tundă în scări. Gata…Mă uit în oglindă: hm, arăt chiar bine. Fug acum la prietena mea, să mă consoleze.
Ajung la ea şi mă plâng de felul în care am picat examenul. Soţul ei mă consolează:
– Ei, profa asta e mai ciudată. Ştii cum l-a picat pe un coleg de-al meu?
– Cum?
– I-a spus: Dacă îmi spui căte becuri sunt în sală, te trec. Tipul a numărat becurile, şi i-a zis: 10. Profa îi spune: Nu, sunt 11. Uite, mai am eu unul în geantă. Ai 4, ne vedem la toamnă. Şi ştii cum a luat în toamnă examenul colegul ăsta al meu?
– Nu, de unde să ştiu.
– Toamna, profesoara îl întreabă din nou: Ei, câte becuri sunt în sală? 11, răspunde băiatul. Nu, 10 sunt, spune profa, eu nu mai am nici un bec în geanta. Nu, 11 sunt, spune tipul scoţând un bec din buzunar. A luat examenul.
Râdem toţi. Supărarea a dispărut, viaţa e din nou frumoasă.
Îmi aduc aminte povestirile fratelui meu din viaţa lui de TCM-ist de Iaşi. Îi întreb pe prietena mea şi pe soţul ei:
– Pot să vă spun poveşti studenţeşti de Iaşi?
– Dă-i drumul, îmi spun.
– Ei bine, e examen la Organe de Maşini în Iaşi. O studentă nu-şi prea aduce aminte nimic. Profesorul vrea să o pice şi fata, printre lacrimi, îi spune: Tovarăşul profesor, nu mă picaţi! Mie îmi plac organele dumneavoastră! Profesorul, roşu la faţă, i-a pus un 5.
Râdem, şi râdem….
– Alta acum….Un student predă lucrarea şi începe să alerge în jurul catedrei. Ce faci? îl întreabă uimit profesorul. Mă învârt de-un 5, spune studentul. Normal, un 5 a şi luat, pentru sponaneitate.
După pauza de respirat:
– Mai am doar două povestiri de student de Iaşi, toate cu acelaşi profesor. I se spune moş Câcat, pentru că vorbeşte vulgar rău. Prima: fiul lui moş Câcat îi era şi student. Bazându-se că dă exmenul cu taică-su, băiatul nu a învăţat. Când predă lucrarea taică-su îl pică, îl sărută pe frunte şi îi spune: „Du-te la maică-ta şi zi-i că te-am pupat în fund, că ăsta nu-i cap”. Şi ultima întâmplare cu moş Câcat:
Studentele, oripilate de limbajul vulgar al profesoruului lor, decid să plece toate din sala de curs la prima vorbă deocheată a profesorului. Moş Câcat ajunge în sală şi spune: Ştiţi, în gară a ajuns un tren plin de puli. Fetele se ridică toate şi vor să plece. Profesorul spune: Ho, fetelor, nu vă grăbiţi aşa, că ajung la toată lumea.
Plec zâmbind şi relaxată de la prietena mea. Un examen e doar un examen, nu contează. La toamnă mă voi îmbrăca în verde şi voi zâmbi. Şi dacă mi-e rău şi atunci, mă dau cu o tonă de fond de ten.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s