Jurnalul unei zăpăcite – cinci minute, zece ore sau deloc?

Întotdeauna m-a distrat cum o treabă de cinci minute poate fi făcută în zece ore. Cam aşa îmi iese mie. Urăsc să fac curăţenie. Am o fire total dezordonată. Şi leneşă, în plus visătoare. De teme ce să spun? Era o vorbă: „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Lasă pe poimâine, că poate nu mai este nevoie”.
Ieri am început tema la română. A durat cam două ore să concep mental un plan de lucru. După aia m-a chemat tipul meu în oraş. Ce era să fac? Mirosul primăverii m-a atras mai mult decât caietul cu pagina albă. Am ieşit, am ajuns în parc la SFM, ne-am sărutat un pic.
În fine, acuş începe ora de română. Caietul are pagina la fel de neatinsă. Pauza e de douăzeci de minute, aş avea timp de două vorbe, trei prostii. Dar colegii merg în faţă la autogară să fumeze un Carpaţi. Mă uit la caiet, dar şi mai mult mă uit după colegi. Bine, fug efectiv după ei. Gâfâi, cer şi eu un fum. Încerc ca de obicei să-l ţin în gură, să creadă băieţii că sunt fumător experimentat. De oboseală, suflu fumul ca o locomotivă.
– Ce faci, pufăi? mă întreabă Ovidiu.
– Nu, spun eu. Ce, nu ştii că fumez dintr-a şaptea?
– Hai, nu mă du cu vorba. Văd că pufăi. Nu-ţi mai dau nici un fum, iroseşti degeaba bunătate de ţigară.
Roşie şi bombănind mă întorc în clasă. Mintea mea formulează veşnica rugăciune ( ei, e momentul în care sunt chiar habotnică):
– Doamne, fă-l pe ăsta să treacă de pagina mea. Nu mijlocul alfabetului, nu…Doamne ascultă-mi ruga. Iar nu mi-am scris. Doamne, opreşte catalogul la ultima pagină, te rog, terogterogterog.
Cred că Cel de Sus a adormit în mirosul teiului din faţa liceului. Catalogul se deschide la întâmplare la mijloc. Încep să transpir. Şi mă pune să citesc TEMA. Mda, ştiu ce să răspund. Dar nu am scris nici măcar data şi titlul.
Mă ridic alene în picioare. Încep să citesc, cică. Adică vorbesc, vorbesc, bine şi frumos. Mă mir de mine însămi. Doamne, chiar sunt deşteaptă! Cu paşi uşori, tovarăşu profesor se apropie de mine. Eu stau cu nasul în caietul gol şi „citesc” cu înflăcărare.
-Foarte bine ai scris, zice. Dă-mi te rog caietul, nu am reţinut bine cum ai început.
– Poftim, spun albă la faţă.
– Ei, dar unde-i tema ta?
– În minte, spun.
Pleacă la catedră, ia stiloul în mână şi scrie cu voce tare:
– Doi.
Îl bombăn în gând pe răspopitu ăsta de profesor:
– M-am chinuit o oră întreagă. Am vorbit bine. Chiar dacă nu am scris tema, se vede că m-am gândit la ea. Nu meritam şi eu măcar un cincică????

Ajung acasă. Mă întreabă mama:
– Cum a fost la şcoală?
– Bine, zic.
– Ai luat vreo notă?
– Nu, a fost o zi liniştită.
Şi dacă ieri aş fi scris măcar zece minute, ziua de azi chiar ar fi fost liniştită, răspund în gând.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s