Nu mai ştiu în ce lume trăiesc. Am mereu impresia că stau cu capul în jos. Poate eu am pierdut trenul. E posibil.
La serviciu e plin de ciudaţi. Uite, şi acum. Stau ca o paparudă să vină un email. De ce?
Cei de la serviciu au toate datele mele personale, inclusiv emailul şi telefonul mobil. Dar nu, primesc email de la ei: nu pleca până nu vine o chestie de la noi. E vineri. Programul meu e până la ora 16. Mesajul l-am primit la 15:57. Îl percep ca pe o clară bătaie de joc de oameni.
Salariul e „ îngheţat” de 10 ani. Preţurile se „dilată” permanent. Sarcinile se înmulţesc. Iar mă simt folosită….
Şi s-a înfiinţat un sindicat. Îl percep ca pe un avocat de divorţuri. Ştiu că e important, dar….dar nu face parte din mine. E ca organizaţia de pionieri – sau de UTC-işti. Nu mă regăsesc acolo. Miroase a praf şi vedete. Vedete care încearcă. Şi îngheaţă încercând.
Până şi vremea e altfel decât o ştiu. E sfârşitul lui martie şi ninge fără rost. Poate am adormit şi m-am trezit în alt loc.
Sau nu…sunt somnambulă! Am găsit explicaţia. E logică.
simpleziceri 
bine ai revenit!