Puiul meu cel mare se însoară. Mă simt fericită.Sper să fie împlinit, să- și fi găsit completarea.
Asta e privind la rece. Cum sunt de fapt acum? Cred că bănuiți. O scorpie. Nu mă recunosc.
EA e frumoasă, viitoarea mea noră. Dacă aș ști să mă prefac, nimeni nu ar bănui. Că mă doare numele schimbat al fiului meu. Ei, nu schimbat. Erau, atunci când l-am născut, la modă două nume dăruite. Primul nume l-am vrut al tatălui său, al doilea al tatălui meu. O viață l-am strigat Miki, diminutivul numelui bunicului său – Mihai.
De când s-a născut, pe primul nume nu l-am putut striga nici măcar în șoaptă. Îmi aducea lacrimi în suflet, alaturi de amintiri rele. Ca și acum. Cum poți să mergi acasă la ea, să o ceri de soție de la părinții ei doar pentru sex, in condițiile in care se culca cu tine, și să te însori cu alta? Să nu ai curajul să spui că te-ai însurat cu mândra ta, doar să transmiți prin cunoștințe? Atunci creștea în mine puiul meu. Un pui dorit de când mă știu. Pe urmă, să mergi la spital și să mă întrebi de ce nu am avortat? Să reușesc, in ani, să fiu amanta tatălui puiului. Și el doar să mă folosească, fără.a-si dori vederea fiului.
Mă doare naivitatea mea. Care e asociată numelui lui.
Si acum tu, puiul meu, preferi numele ăsta. Am voie să plâng în șoaptă. Nu vreau să doară. Așa că zâmbesc, amintindu-mi vremuri prăfuite. Erai mic. Poate aveai trei ani, puiule. Tatăl tău a avut curajul să plecați doar voi. Tu mereu ești curajos. Când te-ai întors acasă, ai zis că ai mers cu tăticul Dănuț. Bietul de el încercase îndelung să zică: Hai la tăticu, Dănuț!
simpleziceri 
Să fie fericit și tu mândră de el!