Jurnalul unei zăpăcite – Cândva

A fost cândva, mintea mea crede in ieri.

Deci, ieri. 26 iulie 1990. Ajung acasă de la mare. Din Techirghiol, dar cu plaja făcută în Eforie Nord. Sunt obosită, dar bronzată. Fericită nu prea, nu m-am simțit femeie pe litoral. Nu pot să mă apropii de bărbați atunci când îmi doresc doar scoici și castele de nisip. Dar un sex pe malul mării a rămas în listă.

Sună D. la telefon. Îi spun că de abia am ajuns acasă, de la mare. Nu am chef de ieșit, doar mi-e somn. Închid.

in juma’ de oră, D. e la mine. Oficios, mă cere de nevastă mamii și tatii.Bunii mei părinți, au ochii mari. E normal, despre acest tip nu le vorbisem. Nici nu aveam cum, căsătoria nu face parte dintre prioritățile mele. Spun, săracii că sunt de acord. D. spune că noi vom ieși. Da, întrebător, spun și eu. Ieșim.

Plec să mă îmbrac. Îmi arunc pe mine achizițiile mamei de la poloni: o fustă plisată cu elastic în talie, alb cu negru, și o cămașă albă cu nasturi perlați. Mă cocoț pe tocuri, și îi spun. – hai!

Mă prinde de mână. E prima oară când mergem așa, noi doi, pe stradă, de mânuță. Felul în care îmi strânge mâna, susținându-mā, îmi dă încredere.

Ajungem la el. Mă sărută și mă dezbracă. Stângaci, îl ajut. Mă simt ciudat. Cred că e oboseala …

Înainte de orice, își pune un prezervativ. Încrederea mea e alintată, chiar dacă mă gândesc: oare nu voi păta patul lui,? Încă mai eram roșie în tren…. Stau lasciv, pe spate, poate un minut, și D. îmi arată prezervativul sfâșiat: S-a rupt.. Gândul meu e la Moștenirea familiei Guldenburg am pierdut episodul. Și la acea secundă ciudată, în care am simțit o nouă viață în mine .

După marele act sexual, plec acasă. Singură, normal.

Acasă, intru in panică. Eu, să fiu nevastă? Mai ales, a lui D.! Nici măcar nu-l știu. Sau poate îl știu un pic. Dar, o viață cu el? Asta e căsătoria, o viață cu un tip. Rămâi încremenită lângă el, pentru că, într-un moment de prostie, ai spus Da.

Trece vara. Nu-l mai văd pe D. câteva săptămâni. Ciclul meu e oprit, sigur sunt însărcinată. Asta e, îmi doresc un copil.

Prima zi de cursuri. O tipă stă în pauză și se uită lung la mine. Când să intru în aula, se apropie și zice: Știi că Ds-a însurat acum o săptămâna?

imi iau o față de nepăsătoare. Orgoliul mă mușcă. Rațiunea îmi spune: îți era frică de viața cu el…nu îți dorești apropierea de el, nu-l iubești. Doar pe cel din tine îl dorești. Nu plânge.

Ajung acasă plânsă. Rațiunea tocmai m-a întrebat: și de nevastă, de ce te-a cerut? Și să spună el, că s- a însurat, cu gura lui, de ce nu?

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s