E şase fără zece. Mă trezeşte mama, începe o nouă zi. Mă întind alene şi aştept ca mama să-şi termine gimnastica de dimineaţă şi să plece la serviciu. În timpul ăsta mă gândesc – merg la liceu sau nu? Temele mi le-am făcut, sunt destul de conştiincioasa, dar gândul că e primăvară şi trebuie să stau şase ore în banca mă deprimă.
În sfârşit m-am îmbrăcat şi am ieşit din casă. O pornesc spre liceu pe drumul cel mai lung. Prima oră e fizica. Dacă nu ajung la oră, voi fi scoasă la tablă cu prima ocazie. Îmi aud paşii şi miros liliacul înflorit. În clasă e trist, frig şi întuneric. Paşii mă poartă involuntar spre primul parc. Îmi arunc geanta pe care o port drept ghiozdan pe bancă şi mă întind. Să mă asculte, să-mi facă ce or vrea profii atunci când o să am chef să ajung la şcoală. Clipa de acum contează, în care mă simt atât de bine. Iau un cărăbuş în palmă şi-i vorbesc alintat. Îl pun în iarbă şi plec spre parcul cetăţii, să culeg câţiva toporaşi.
Intru întâi în tutungeria din centru. Îmi cumpăr o ţigară Cişmigiu. Îmi place, e lungă şi albă, seamănă cu Kentul. Merg zâmbind, viaţa a devenit dintr-o data frumoasă. Ce va fi mâine, va fi. Azi contează. Soarele îmi aruncă raze zâmbitoare pe faţă. Vrăbiile ciripesc jucăuş pe drumul meu. Libertate, aici sunt!
Ajung pe dealul meu cu toporaşi. Mă aşez pe iarbă şi-mi aprind ţigara. Sunt atât de relaxată încât trag un fum de ţigară adânc. Tuşesc. O albină culege polenul de pe flori lângă mine. Îmi scot culegerea lui Năstăsescu şi rezolv câteva probleme de algebră, chiulul e dulce dar treapta bate la uşă. Bun! Cu conştiinţa liniştită, mă ridic şi culeg toporaşi. Mă simt privită. Un bărbat se uită la mine cu pantalonii lăsaţi pe vine. Îmi iau geanta şi o tulesc spre oraş cu pas grăbit.
E de abia aproape zece, mai am 4 ore de frecat menta. Oare ce să fac în timpul ăsta? Ajung aproape de liceu, dar tot nu am chef de tâmpita asta de şcoală. Oooo, perfect! Uite cinematograful. Cânt încetişor în gând: „Cine a pus cinema-ul în drum” în timp ce-mi cumpăr bilet. Am noroc, azi rulează „Declaraţie de dragoste”. Va fi plăcut să revăd filmul. Două ore sunt salvată, evadez în viaţa altor liceeni.
Mă aşez pe locul meu favorit din cinema, la balcon. Lângă mine stau doi puşti simpatici. Se face întuneric şi începe filmul. Simt pe picior mâna puştiului de lângă mine. I-o îndepărtez cu un gest îndeajuns de firesc. Puştiul îmi şopteşte la ureche: „Ce faci după film?”. Zâmbesc şi tac. Ştiu că nu sunt o frumuseţe, aşa plinuţă cum sunt. Când se va aprinde lumina, puştiului îi va părea rău ca a vorbit cu mine.
Gata filmul! Evadăm toţi în lumina orbitoare a soarelui de mai. Puştiul care a stat lângă mine mă ajunge şi mă întreabă din nou:
– Şi acum ce faci:?
– Nu ştiu, cred că mă duc acasă.
– Putem veni şi noi?
Mă uit la el şi la prietenul lui. Sunt simpatici. Le spun:
– Hai!
Intrăm în Alimentara şi băieţii cumpără o sticlă de vin.
Intrăm în casă. Duc casetofonul în sufragerie şi pun o casetă. Băieţii toarnă vinul în pahare. Iau o gură de vin şi-mi vine să vomit. Are gust de oţet. Termin vinul din pahar pe nerăsuflate pentru a-mi proteja papilele gustative. Lionel Richie cântă lasciv.
– Hai să-mi arăţi camera ta, îmi spune unul dintre băieţi.
Ştiu ce vrea, aşa că îi arăt dormitorul meu. Mă sărută. Îl îmbrăţişez şi-i dau jos tricoul. Are o piele fină şi moale, îmi place. Facem sex grăbit, mi-e frică să nu se întoarcă mama acasă.
Pleacă băieţii, cu veşnicul : „Ne mai vedem!” drept încheiere.
A fost plăcut, mult mai plăcut decât în banca mea de la liceu. Trebuie să dau un telefon colegei mele, să aflu ce s-a întâmplat azi la liceu şi ce teme avem. Voi vedea eu ce o să fac mâine.
simpleziceri 